An de liceu in Japonia

 

Costul programului

Costul programului este de 20.000 EURO.

Datele de desfasurare ale programului sunt:

  • 17 august 2025 - 25 iulie 2026 (an școlar european)
  • 20 martie 2026 - 27 decembrie 2026 (an școlar japonez)

Orașul de destinație este Tokyo (Narita Airport sau Haneda Airport) sau Osaka (Kansai Airoprt). Te rugăm să te asiguri ca vei sosi în Japonia în ziua solicitată de coordonatorii programului.

Elevii vor participa la un seminar de orientare de 3 zile în Tokyo, la sosirea în Japonia. Seminarul își propune să prezinte detaliat programul, regulile acestuia și să ofere participanților un tur al orașului. Cazarea și masa pentru perioada seminarului sunt incluse în costul total al programului. După încheierea seminarului, elevii pleacă către familiile gazda. Familia gazdă poate fi oriunde în Japonia, elevii nu pot solicita o garantare regională. În cele mai multe cazuri, elevii au propria lor cameră însa acest detaliu nu poate fi garantat în programul din Japonia.

În majoritatea liceelor din Japonia, elevii poartă uniformă. Cele mai multe școli sunt foarte stricte în această privință însa această experiență ajută la o mai buna înțelegere a culturii și civilizației japoneze. Prezența la cursuri este obligatorie, la fel ca și respectarea regulilor școlii. În cazul în care elevul este exclus din școală datorită nerespectării regulamentelor școlare, el/ea este exclus(ă) și din program și va trebui să se întoarcă în țară, pe cheltuiala proprie.

În afara orelor de limbi străine, cursurile se desfășoară în limba japoneză iar elevii romani devin fluenți în aceasta limbă până la sfârșitul programului.

Pentru a fi eligibili din punct de vedere lingvistic, elevii trebuie să aiba cunoștințe de limba engleză sau cunoștințe minime de limba japoneză (să fie studiat, în prealabil, limba japoneză sau să aibă o pasiune pentru limba japoneză).

Costul programului acoperă

  • școlarizarea pe o perioadă de un an școlar într-un liceu public din Japonia
  • cazare într-o familie voluntară selectată cu grijă
  • transferul de la cel mai apropiat aeroport în orașul în care vei studia (la data solicitata de coordonatorii programului). În cazul în care, din motive personale, elevul sosește în Japonia la o altă dată decât cea indicată de către coordonatorii programului, costul suplimentar al transferului de la aeroport este 30.000 JPY (aproximativ 230 EUR);
  • costurile ocazionate de perioada de orientare ce are loc la începutul programului sau costurile întalnirii de la jumătatea programului
  • asigurarea medicală Japan National Health Insurance, asigurare ce acopera 70% din eventualele costuri medicale de care elevul participant are nevoie pe parcursul programului (pentru a fi complet acoperit, elevul trebuie să încheie o asigurare suplimentara de călătorie în Romania - costul suplimentar al acestei asigurari este, in medie, de 40 EUR pe lună)
  • rapoarte referitoare la activitatea ta la școală, în familie și în comunitate trimise familiei naturale din România
  • taxele de interviu și de testare
  • supravegherea unui coordonator local pe întreaga perioadă a anului școlar

Costul programului nu acoperă

  • banii de buzunar (recomandăm ca elevii să aibă acces la aproximativ 250 - 300 EURO lunar)
  • costul uniformei, dacă aceasta este solicitată de către scoală
  • costul transportului public, numai dacă este cazul
  • excursiile contra-cost organizate de școală, numai dacă este cazul
  • taxa de viză de studiu, așa cum este ea percepută de Ambasada Japoniei în Romania (110 RON sau 22 EUR)
  • biletul de avion dus/întors, deschis la întoarcere, către aeroportul de destinație din Japonia - Tokyo (Narita Airport sau Haneda Airport) sau Osaka (Kansai Airoprt)

Taxa (nerambursabilă) de înscriere în program este 100 EURO iar taxa de susținere a testului de limba engleză (în cazul în care elevii nu au susținut un test standardizat de limba japoneză sau un test standardizat de limba engleză) este 100 EURO. Aceste taxe sunt incluse în costul total al programului și sunt nerambursabile. 

Termen limită de aplicare

Termenul limită de aplicare pentru elevii care doresc să se înscrie în programul de an școlar în Japonia este cu 8 luni înainte de începerea programului, însă din cauza numărului limitat de locuri care a fost acordat elevilor români, încurajăm aplicanții să se înscrie în program cât mai devreme.

Detalii suplimentare

Pentru detalii suplimentare sau pentru a solicita formularul de aplicare în program, ne puteți contacta aici.




Programe similare